Una dintre cele mai frumoase şi luxoase clădiri din Timişoara, o găsim în Piaţa Victoriei, sub denumirea de Palatul Lloyd. Construită între 1910-1912 după planurile arhitectului Leopold Baumhorn, face parte din curentul cu numele Secession (Art Nouveau, Liberty, Modernista sau Judendstil).

Construită pe 3 etaje, la parterul Palatului există o cafenea şi un restaurant cu denumirea de Café Lloyd, loc unde socializau cei mai importanţi oameni din înalta clasă socială a Timişoarei. Din fericire, restaurantul Café Lloyd încă există, fiind la fel de ospitalier ca în trecut. La primul etaj activa Bursa Agricolă şi Societatea Lloyd, iar la celalalte două erau amenajate locuinţe.

În perioada interbelică, Palatul Lloyd a fost în proprietatea Camerei de Comerţ Timişoara. La 15 mai 1945, Camera de Comerţ Timişoara a dăruit clădirea Universităţii de Vest din Timișoara. După 1948 clădirea a fost transformată în sediul Rectoratului Universităţii Politehnice Timişoara.

Palatul Lloyd reprezintă interes atât din punct de vedere istoric căt şi arhitectural, datorită elementelor şi obiectelor de artă care s-au păstrat. Se mai pot remarca şi astăzi porţiuni de lambriuri, oglinzi splendide, rămăşiţe de vitralii şi câteva candelabre superbe, care susţin ideea că era şi încă este una dintre cele mai luxoase clădiri din Timişoara. Din pacate, accesul în clădire este restricţionat, însă restaurantul şi faţada clădirii merită efortul de a merge până în Piaţa Victoriei.

Adresa

Adresa:

Piaţa Operei, Timişoara

GPS:

45.75390915392351, 21.225490610465158

Rută către această locaţie

Revendică Pagina

Lorem ipsum dolor sit amet

Revendică Pagina

Lasă un comentariu

Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga recenzii